Prevederi legale pentru trecerea frontierei cu un minor

0
594

Conform prevederilor din Legea nr. 248/2005 cetatenii minori pot sa calatoreasca in strainatate, numai daca sunt insotiti si cu acordul parintilor sau al reprezentantilor legali. Prin reprezentant legal intelegem orice persoana, care in baza legii, are sarcina de a exercita drepturile si sa indeplineasca obligatiile fata de minorul in cauza.

In cele ce urmeaza ne vom referi la toate cazurile posibile in care un minor poate sa calatoreasca in strainatate si tipul de documente necesare pentru identificare la trecerea frontierei.

Obligatii insotitor minor pe parcursul calatoriei in strainatate

Insotitorul minorului, fie ca vorbim de ambii parinti, de un parinte sau un reprezentant legal sunt obligati sa indeplineasca anumite reguli prevazute in legea in vigoare, dupa cum urmeaza:

  • Ingrijirea si suprevegherea minorului pe parcursul calatoriei in strainatate;
  • Interdictia de a abandona minorul;
  • Interdictia de a incredinta minorul unei alte persoane;
  • Respectarea scopului si durata deplasarii specificat in declaratie;
  • Anuntarea autoritatilor competente din statul respectiv, in caz de disparitie a minorului. Se va anunta in acelasi timp si reprezentanta diplomatica sau oficiul consular al Romaniei, care va elibera o adeverinta aferenta;
  • In cazul in care se doreste, din motive bine justificate, sa se schimbe ruta calatoriei, sa se prelungeasca data de sedere sau sa se intrerupa calatoria, atunci insotitorul este obligat sa informeze cu privire la aceste lucruri, reprezentanta diplomatica sau oficiul consular al Romaniei;
  • Daca nu este posibil ca minorul sa fie incredintat persoanei mentionate in declaratie, atunci va fi anuntata reprezentanta diplomatica sau oficiul consular al Romaniei, pentru aducerea minorului in siguranta, in familia de care apartine.

Iesirea minorului din tara fara prezentarea declaratiei

Exista situatii speciale, prevazute in lege, dupa care Politia de Frontiera poate sa lasa un minor sa treaca granita, fara declaratia obligatorie pe care o are de prezentat in alte conditii:

  • In situatia in care minorul urmeaza sa aiba parte de un tratament medical special, in strainatate, care nu poate fi efectuat pe teritoriul Romaniei, si care ii este absolut necesar pentru a trai. Insotitorul va prezenta documente doveditoare ale acestui fapt, fara sa fie nevoie de acordul parintilor sau al unui reprezentant legal;
  • In situatia in care minorul calatoreste in strainatate pentru studii sau concursuri. Insotitorul prezinta documentele care sa ateste acest fapt, minorul putand trece frontiera, in acest caz, numai cu acordul unui singur parinte.

Minorul insotit de catre ambii parinti

„Minorului care este titular al unui document de calatorie individual ori, dupa caz, al unei carti de identitate/carti electronice de identitate si calatoreste în strainatate însotit de ambii parinti i se permite iesirea în aceleasi conditii si împreuna cu acestia”, art. 30 Legea nr. 248/2005.

Minorul insotit de catre unul dintre parinti

Exista diverse situatii, prevazute in lege, in care un minor insotit de catre un singur parinte, poate sa iasa din tara:

  • Parintele insotitor prezinta o declaratie prin care celalalt parinte isi ofera acordul privind iesirea minorului din tara. Declaratia are o valabilitate de 3 ani de la data intocmirii acesteia;
  • Parintele insotitor este cel indreptatit de lege, prin hotarare judecatoreasca defintiva, sa exercite autoritatea parinteasca. Se va dovedi acest lucru prin documente corespunzatoare situatiei;
  • Parintele insotitor face dovada faptului ca este singurul parinte in viata al copilui, prin urmatoarele acte – certificatul de deces valabil, hoatarare judecatoreasca prin care se atesta moartea celuilalt parinte, in situatii de maxima urgenta, comunicare oficiala din partea consulatului, atunci cand nu a fost timpul necesar pentru eliberarea actului de deces;
  • Parintele insotitor dovedeste prin acte legale ca celalalt parinte al copilului a fost decazut din drepturi parintesti sau a fost declarat disparut;
  • Parintele insotitor dovedeste prin hotarare de judecata care inlocuieste acordul celuilalt parinte.

Minor insotit de catre reprezentant legal

Minorul poate sa calatoreasca insotit de reprezentantul legal, atata timp cat acesta dovedeste prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila ca exercita drepturile si obligatiile parintesti.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here