Ce trebuie sa stie angajatorul despre prevederile legat de sanatatea si securitatea in munca?

0
11

Prin Codul Muncii se reglementeaza modul prin care se aplica normele ce tin de sanatate si securitatea in munca, fiind aspecte esentiale care trebuie stiute de catre fiecare angajator in parte, mai ales daca va aflati la inceputul afacerii. Toate normele legate de sanatatea si securitatea in munca sunt completate dupa caz de legi speciale si de alte clauze cuprinse in contractul colectiv de munca.

In vederea stabilirii cadrului legal privind sanatatea si securitatea in munca se iau in calcul normele de protectie a muncii care imbraca mai multe forme. Se pot referi la masuri ce tin de prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, masuri specifice in functie de natura activitatii de munca desfasurata, masuri de protectie care vizeaza numai o anumita parte a angajatilor, precum si alte dispozitii legale.

Obligatiile angajatorului

Angajatorul este obligat prin lege sa asigure sanatatea si securitatea in munca a salariatilor. Angajatorul ramane responsabil de aspectele ce tin de sanatatea si siguranta salariatilor la locul de munca, chiar daca de acest lucru se ocupa persoane din exterior. Orice tip de masura pe care o ia angajatorul in ceea ce priveste asigurararea sanatatii si securitatii in munca a salariatilor nu presupune implicare financiara din partea acestora. Orice obligatie a salariatilor in vederea sanatatii si securitatii in munca nu atinge responsabilitatea angajatorului.

Principii – sanatatea si securitatea in munca

Angajatorul se obliga sa asigura prin orice tip de metoda si mijloc legal sanatatea si securitatea angajatilor, in orice activitate intreprinsa in cadrul muncii. Fiecare angajator, indiferent de domeniu va tine cont de anumite principii in asigurararea sanatatii si securitatii in munca. Va lua masurile necesare pentru evitarea riscurilor, va analiza riscurile inevitabile, va combate riscurile, va lua in considerare evolutia tehnicii si va planifica metodele de prevenire. Angajatorul este responsabil de “adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea locurilor de munca si alegerea echipamentelor si metodelor de munca si de productie, in vederea atenuarii, cu precadere, a muncii monotone si a muncii repetitive, precum si a reducerii efectelor acestora asupra sanatatii”, art. 177, Codul Muncii.

Alte raspunderi ale angajatorului

Angajatorul este cel care raspunde direct de modul in care se organizeaza activitatile ce vizeaza asigurarea sanatatii si securitatii in munca. In acest sens este obligatoriu ca in regulamentul intern al firmei sa fie incluse regulile si normele privind sanatatea si securitatea in munca. In vederea stabilirii acestor reguli si norme angajatorul se va consulta cu sindicatul sau cu reprezentantii salariatilor si cu comitetul de securitatea in munca.

Toti salariatii trebuie sa fie asigurati pentru riscul de boli profesionale si accidente de munca, si sa fie instruiti cu privire la modul in care se pot preveni aceste incidente, prin aplicarea regulilor ce tin de sanatatea si securitatea in munca. “Instruirea se realizeaza periodic, prin modalitati specifice stabilite de comun acord de catre angajator, impreuna cu comitetul de securitate si sanatate in munca si cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor”, art. 180, Codul Civil. Angajatorul se obliga sa dispuna instruirea noilor angajati si a celor care revin la locul de munca dupa o intrerupere de peste 6 luni, cu privire la regulile ce tin de sanatatea si securitatea in munca. Orice modificare legislativa ce tine de asigurarea sanatatii si securitatii in munca atrage dupa sine reinstruirea obligatorie a salariatilor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here