OUG 130/2020 fonduri externe nerambursabile pentru sprijin financiar in contextul Covid-19 sub forma de microgranturi

0
115

Prezenta Ordonanta de Urgenta vine in ajutorul intreprinderilor mici si mijlocii care au avut de suferit in urma instituirii starii de urgenta pe fondul pandemiei de Covid-19, multe dintre acestea aflandu-se in continuare in dificultate, dat fiind continuitatea starii de alerta. Multe dintre IMM-uri au avut suspendata activitatea, cu personalul trimis in somaj tehnic si din in ce mai putin consumatori, astfel ca cifra de afaceri a scazut considerabil.

IMM-urile aduc un aport esential in derularea activitatii economice a tarii, iar statul urmareste echilibrarea acestora prin metode de ajutor in ceea ce priveste capitalul de lucru, pentru reluarea activitatii la un ritm apropiat de cel normal. OUG 130/2020 reprezinta cadrul legal prin care se acorda sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, pe langa Programul operational Competivitatea 2014-2020, ca urmare a crizei provocate de pandemia Covid-19. Acest ajutor financiar se acorda intreprinderilor a caror activitate a avut de suferit prin interzicere sau prin ingradire.

La ce se refera fondurile externe nerambursabile?

Fondurile externe nerambursabile privesc microgranturi acordate in forma de sume forfetare, granturi pentru capital de lucru, granturi pentru investitii productive. “Intreprinderile mici si mijlocii, denumite in continuare IMM-uri, sunt beneficiari pentru fondurile externe nerambursabile prevazute la alin. (2), iar persoanele fizice autorizate, denumite in continuare PFA, si cabinetele medicale individuale, denumite in continuare CMI, pentru fondurile externe nerambursabile prevazute la alin. (2) lit. a)”, OUG 130/2020, art. 1.

Acordarea de microgranturi

Microgranturile se ofera o singura data avand valoare de 2.000 euro, pe baza de contract incheiat cu intreprinderi mici si mijlocii care fac dovada faptului ca nu detin salariati cu contract individual de munca la data de 31 decembrie 2019, precum si PFA, alti profesionisti, care s-au implicat in transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea si tratarea pacientilor diagnosticati cu Covid-19. Beneficiarii de microgranturi au nevoie sa indeplineasca unele conditii. Si-au desfasurat activitatea cel putin 1 an inainte de a cere finantarea, cu exceptia celor care s-au implicat direct in activitatile legate de prevenirea si tratarea Covid-19, in cazul acestora termenul privind activitatea fiind de cel putin 1 februarie 2020. De asemenea, trebuie sa fie avut o cifra de afaceri echivalent de cel putin 5.000 euro pana la data la care fac cerere de finantare si este nevoie sa-si deruleze activitatea cel putin 6 luni dupa ce li se acorda sprijinul fianciar.

Cei care beneficiaza de acordarea de microgranturi trebuie sa stie ca fondurile obtinute in mod nerambursabil vor fi cheltuite in scopuri bine definite – in vederea achizitionarii de materii prime, marfuri, stocuri necesare, platii datoriilor catre furnizori de utilitati, platii chiriei, pentru achizitia de servicii si reparatii in scopul continuarii activitatii, cheltuieli privind echipamente de protectie medicala, achizitii obiecte de inventar. De asemenea, cheltuielele din fonduri se pot referi la achizitia de echipamente si alte utilaje necesare continuarii activitatii, precum si plata datoriile catre stat. “Beneficiarii de microgranturi vor depune o declaratie pe proprie raspundere prin care isi vor asuma faptul ca utilizarea microgranturilor in alte scopuri decat cele prevazute de prezenta ordonanta de urgenta atrage dupa sine recuperarea ajutorului de stat acordat impreuna cu plata accesoriilor pentru recuperarea ajutorului de stat”, OUG 130/2020, art. 7.

Pentru orice tip de nelamuriri si probleme juridice apelati la un avocat online!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here