Ce spune legea despre instituirea izolarii si a carantinei

0
439

In data de 18 iulie 2020 a fost publicata in Monitoul Oficial Legea nr.136 18/2020 in care sunt reglementate masurile adoptate in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic si biologic. Se are in vedere ca prin unele masuri temporare, sa se previna si sa se limiteze raspandirea bolilor de orice natura, cu caracter infectocontagios, pe teritoriul Romaniei.

Toate masurile prezentate in prezenta lege se vor aplica prin respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor. Se vor aplica in conformitate cu situatia la momentul prezent, in functie de gravitatea si modul in care se deruleaza boala, in mod nediscriminatoriu.

Carantina si izolarea – definire legala

Prin carantina persoanelor intelegem masura de prevenire a raspandirii bolilor infectocontagioase, instituita pentru separarea fizica a persoanelor care intra in categoria de suspecte de a fi infectate sau de a purta patogenul respectiv. Carantina poate fi pusa in aplicare in spatii speciale asigurate de stat, la domiciliu sau intr-o locatie care a fost adusa la cunostinta, institutiilor competente, de catre persoana in cauza.

Se poate vorbi si de carantina zonala, atunci cand se urmareste diminuarea raspandirii bolii pe o anumita zona, prin limitarea circulatiei dintr-o zona in alta, intr-un perimetru bine determinat.

Izolarea are loc in cazul persoanelor care afectate de boala in cauza, dar care nu prezinta simptome evidente. Izolarea se poate produce la domiciliul persoanei, la o locatie declarata de aceasta sau intr-o unitate sanitara.

Spatii asigurate de stat pentru carantina si cheltuieli

Este de obligatia autoritatilor administratiei publice si locale sa asigure spatii cu destinatie speciala pentru carantina si izoloare, care se poate face prin inchirierea spatiilor respective.

Se va institui carantina in spatiile amenajate de stat atunci cand persoanele in cauza nu pot sa asigure o separare fizica la domiciliu sau la alta locatie aleasa de acestea. In acest sens va fi nevoie de o declaratie pe propria raspundere. Totodata, persoanele in cauza care nu respecta masurile de carantinare la domiciliu sau la locatia pe care au declarat-o in prealabil, vor fi introduse in carantina asigurata de stat.

Toate cheltuielile in ceea ce priveste carantina in spatiile amenajate special de catre autoritatile competente, vor fi suportate din bugetul Ministerului Sanatatii. Totusi, in cazul in care persoanale in cauza ajung in carantina in spatiile amenajate de autoritatile competente din cauza faptul ca nu au respectat regulile privind carantina la domiciliu, vor suporta cheltuielile din buzunarul propriu. “Normele metodologice pentru stabilirea conditiilor minime ale spatiilor de cazare si a standardelor de cost se aproba prin hotarare a Guvernului, in termen de cel mult 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi”, art. 5 Legea nr. 136 18/2020.

Situatiile de risc epidemiologic si biologic:

  • Epidemie declarata prin ordin al Ministerului Sanatatii;
  • Urgenta de sanatate publica la nivel international, pe baza declaratiei Organizatiei Mondiale a Sanatatii;
  • Pandemie declarata de Organizatia Mondiala a Sanatatii;
  • Caz de risc epidemiologic si biologic identificate de Departamentul pentru Situatii de Urgenta sau alte institutii din subordinea Ministerului Sanatatii.

„Carantina persoanelor se instituie pe baza informatiilor stiintifice oficiale si a definitiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locatie declarata de aceasta sau, dupa caz, intr-un spatiu special desemnat de autoritati, cu privire la persoanele suspecte de a fi infectate sau purtatoare ale unui agent inalt patogen”, art. 7 Legea nr. 136 18/2020.

Conditii pentru intrarea in carantina

Carantina se aplica tuturor persoanelor care se intorc in tara din zone cu risc epidemiologic ridicat, conform inregistrarii de catre organismele competente, a valorilor de raspandire a agentului patogen. De asemenea, aceleasi reguli se aplica in cazul persoanelor care stiu ca au intrat in contact cu cel putin o persoana care a fost confirmata pozitiv, ca fiind infectata sau purtatoare a agentului patogen. Carantina se instituie pe intreaga perioada stabilita ca fiind perioada de incubatie pentru agentul patogen.

Conditii pentru intrarea in izolare

Izolarea este necesara in cazul celor care sunt bolnavi si care prezinta simptomele specifice bolii, dar si pentru cei care sunt declarati purtatori ai agentului patogen, fara sa prezinte niciun tip de simptom specific bolii.

„Lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locatia declarata de acestea sau, dupa caz, in unitati sanitare sau in locatii alternative atasate acestora, precum si lista unitatilor sanitare de baza in care se trateaza persoanele bolnave se stabilesc prin hotarare a Guvernului”, art. 8 Legea nr. 136 18/2020.

Izolarea se poate impune numai cu acordul persoanelor in cauza sau din acordul medicului care constata riscul de transmitere comunitare a bolii infectocontagioase. Izolarea se poate produce „intr-o locatie alternativa atasata unitatii sanitare, stabilita conform alin. (2), in scopul efectuarii examinarilor clinice, paraclinice si a evaluarilor biologice, pana la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore”, art. 8 Legea nr. 136 18/2020.

De asemenea, izolarea este valabila pentru cazurile usoare, atunci cand nu exista un risc crescut de transmitere comunitara si contactul cu alte persoane este eliminat in totalitate, pe perioada stipulata in lege, in functie de tipul de raspandire al bolii.

Respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor

Se impun anumite masuri astfel incat diminuarea raspandirii agentului patogen, instituirea carantinei si izolarii sa se efectueze tinand cont de drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului. Se va avea in vedere aplicarea de masuri speciale, in perioade de timp limitate, fara discriminare si direct proportional cu gravitatea situatiei. Toate masurile instituite au ca scop principal prevenirea raspandirii bolii infectocontagioase. Masurile se aplica pentru protejarea interesului public, fara sa se produce dezechilibrea intre respectarea libertatilor oamenilor si protejarea sanatatii publice.

Refuzul intrarii in carantina sau izolare

In momentul in care o persoana suspecta ca ar fi infectata cu boala in cauza refuza izolarea, medicul va informa Directia de Sanatate Publica judeteana sau a municipiului Bucuresti. Acestia vor emite in cel mult 2 ore o decizie prin care sustin sau nu, cerinta medicului de a impune izolarea persoanei in cauza, intr-o unitate sanitara sau o locatie alternativa. Pana in momentul in care se comunca decizia, persoana in cauza nu are voie sa paraseasca locatia unde se afla in acel moment, fara permisiunea medicului.

In scopul prevenirii raspandirii bolii infectocontagioase, pana la comunicarea hotararii primei instante de anulare a actului administrativ contestat, persoana in cauza nu poate parasi locatia unde se afla izolata fara incuviintarea medicului sau a reprezentantului directiei de sanatate publica.

„Institutul National de Sanatate Publica, pe toata perioada situatiei de risc epidemiologic si biologic, pentru prevenirea introducerii si limitarea raspandirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul national, are obligatia de a comunica zilnic numarul cazurilor noi, numarul cazurilor retestate si numarul total de teste pentru cazurile noi si cazurile retestate, raportate separat, la nivel national si judetean, inclusiv dupa criteriul domiciliului persoanei testate”, art. 13 Legea nr. 136 18/2020.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here