In data de 7 august 2020 Guvernul a adoptat Ordonanta de Urgenta prin care se adopta cateva masuri, care vin in sustinerea angajatilor si angajatorilor, in vederea stimularii ocuparii fortei de munca, in domenii care au fost puternic afectate de restrictiile si masurile impuse in timpul starii de urgenta, pe fondul pandemiei de Covid-19.
Sustinere pentru angajatii cu program de munca redus pe timp de stare de urgenta/alerta/asediu
Angajatii a caror program de munca este redus in baza instituirii starilor de urgenta/alerta/asediu, vor fi inclusi intr-o schema de finantare temporara. Astfel ca, angajatorul poate sa reduca programul de munca al salariatilor cu pana la 50%, concomitent cu reducerea salariului, in functie de numarul de ore lucrate efectiv. Timpul de munca redus poate fi dispus la initiativa angajatorului pentru minim 5 zile consecutiv, atat pentru salariatii care lucreaza in ture, cat si pentru cei cu program de munca inegal.
In timpul in care angajatii sunt pusi in situatia de a munci mai putin si cu salariul redus, au dreptul la o indemnizatie de 75%. Aceasta se calculeaza prin diferenta dintre salariul de baza brut din contractul individual de munca si salariul de baza brut care revine orelor de munca lucrate, ca urmare a reducerii programului de munca.
Indemnizatia se plateste de catre angajator, urmand ca sumele platite sa fie decontate de catre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, cu fonduri din bugetul asigurarilor de somaj.
Sustinerea celor care lucreaza independent
Primesc sustinere din partea statului si persoanele care realizeaza venituri in mod independent si care au beneficiat de indemnizatie de somaj in timpul instituirii starii de urgenta. Astfel ca, toate persoanele care lucreaza in mod independent si au trebuit sa reduca din programul de munca, pot beneficia de o indemnizatie de 41,5% in mod lunar, calculata in functie de castigul mediul salarial brut. Indemnizatia va fi platita de catre Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala din bugetul de stat.
Sustinere zilieri si lucratori sezonieri
Exista numeroase situatii in care zilierii au fost nevoiti sa-si intrerupa activitatea in perioada in care a fost instituita starea de urgenta pe fondul pandemiei. Acestia au dreptul de a primi din bugetul de stat 35% din remuneratia zilei de munca, timp de 3 luni, in functie de ceea ce alege beneficiarul de lucrari. Se poate face cerere pentru acest tip de indemnizatie pana la 31 decembrie 2020. Zilierii vor primi indemnizatia de la beneficiarii de lucrari, iar sumele vor fi decontate de Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala.
In ceea ce priveste lucratorii sezonierii, acestia vor putea primi o indemnizatie de 41,5 % din salariu, in functie de perioada lucrata. Pentru a benefica de aceasta indemnizatie trebuie ca lucratorul sezonier sa fie angajat pe perioada determina de minim 3 luni. Anagajatorul este cel care plateste indemnizatia, aceasta urmand sa fie decontata de catre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.